Primarul Daniel Cristian Stan anunță o nouă investiție importantă în infrastructura educațională a municipiului: reabilitarea completă a sediului principal al Școala Gimnazială „Vasile Cârlova”.
Proiectul prevede lucrări de consolidare, modernizare, reabilitare și dotare a unității de învățământ, situată pe Calea Domnească.
Investiția se ridică la peste 19.000.000 lei, finanțarea fiind nerambursabilă, obținută prin Programul Regional Sud-Muntenia. Procedura de licitație pentru execuția lucrărilor a fost deja lansată, iar deschiderea ofertelor are loc în această perioadă. Dacă etapele administrative decurg conform calendarului, lucrările ar putea începe cel târziu în primăvara anului viitor.



Primăria Târgoviște continuă astfel seria investițiilor în educație, cu obiectivul de a oferi elevilor condiții moderne, sigure și adaptate standardelor actuale. Proiectul este parte din strategia de dezvoltare a infrastructurii școlare din municipiu, care vizează modernizarea tuturor unităților de învățământ.
