În acest sfârșit de săptămână, jandarmii dâmbovițeni vor fi prezenți la mai multe evenimente publice, pentru ca participanții să se bucure de activități sportive, cultural-artistice și tradiționale în siguranță.
Programul intervențiilor jandarmilor include
Vineri, 5 septembrie, ora 17:00 – meciul de fotbal CSM Flacăra Moreni – CS Progresul Mogoșoaia, pe stadionul „Flacăra” din Moreni;
Sâmbătă, 6 septembrie – meciul ACS Urban Titu – CSL Ștefăneștii de Jos și manifestările „Ziua Comunei I.L. Caragiale”;
6–8 septembrie – târgurile de toamnă din Brezoaele și Cornățelu;
Duminică, 7 septembrie – „Ziua Comunei Vlădeni” și Festivalul „Dor de Urseiu” din Vișinești;
Luni, 8 septembrie – târgul de toamnă din Găești.
Jandarmii vor asigura protecția participanților și prevenirea faptelor antisociale. Cetățenii sunt sfătuiți să respecte indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine, să evite conflictele, să supravegheze copiii și să sesizeze orice situație de pericol.
Prezența jandarmilor garantează că evenimentele se vor desfășura în condiții de siguranță, pentru o experiență plăcută a tuturor participanților.

