Se pare că Târgoviștea și-a lansat propria mocăniță. Nu circulă pe șine, ci pe asfalt. Nu transportă turiști, ci deșeuri. Iar în loc de abur nostalgic, oferă din belșug un fum gros, numai bun să-ți amintească de vremurile în care normele de poluare erau doar o poveste.
Astăzi, pe o stradă din municipiu, o autospecială de salubritate a oferit locuitorilor un spectacol gratuit: un nor consistent de fum, suficient cât să-i convingă pe oameni să închidă geamurile în plină vară și să se întrebe dacă nu cumva a izbucnit un incendiu.
Dacă un simplu șofer ar circula cu autoturismul într-o asemenea stare, cel mai probabil ar fi tras pe dreapta de polițiști, verificat și ar pleca acasă fără certificatul de înmatriculare. Dar când actorul principal este o autospecială care prestează un serviciu public, parcă regulile circulă pe o bandă… preferențială.
Poate că fumul face parte dintr-un nou concept de salubrizare. Gunoiul se ridică, iar țânțarii fug singuri din cartier. Două servicii într-unul singur! Sau poate este o tehnologie revoluționară de „regenerare urbană”, în care cetățenii sunt încurajați să stea în casă cu ferestrele închise.
În ritmul acesta, nu ar mai lipsi decât un fluier de locomotivă și câțiva turiști care să fotografieze celebra „Mocăniță de Târgoviște”, singura care merge pe motorină și lasă în urmă un peisaj… în ceață.
Dincolo de ironie însă, rămâne o întrebare cât se poate de serioasă. Autospecialele de salubritate circulă zilnic prin municipiul Târgoviște și prin întreg județul Dâmbovița. Cine verifică starea tehnică a acestor vehicule? Respectă ele normele privind emisiile poluante? Și, mai ales, legea este aceeași pentru toți sau există un dublu standard atunci când vehiculul aparține unui serviciu public?
Pentru că, indiferent cine se află la volan, aerul respirat de cetățeni ar trebui să fie același. Fără excepții și fără… nori de fum.


