Localnicii din Corbii Mari, au un dispensar ultramodern, construit de la zero, o altă investiție majoră, care aduce un mare plus în ceea ce priveşte calitatea serviciilor medicale în comuna Corbii Mari.
Spaţii moderne, civilizate, condiţii dintre cele mai bune pentru ca locuitorii să poată primi aici, în timp cât mai rapid, îngrijiri medicale şi de specialitate.
Este o investiţie ce-i vizează în mod direct pe cetăţeni, astfel că administraţia locală, condusă de primarul Ionuț Bănică a făcut tot posibilul ca în comună să fie construit un dispensar medical la standarde europene.
Investiţia are o valoare de 3.000.000 de lei și a fost finanţată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală .
Pe listele medicilor de familie care oferă servicii în cadrul acestui dispensar sunt peste 4800 de cetățeni.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan a punctat faptul că noua unitate sanitară este un centru de sănătate care asigură cele mai bune condiții. Mai mult, președintele CJ nu a omis să reamintească faptul că sănătatea dâmbovițenilor reprezintă o prioritate iar PJDL programul inițiat de CJ, finanțează și investiții pentru construirea și amenajarea de dispensare medicale,

La eveniment au fost prezenți și administratorul public al județului, Cristian Avanu, vicepreședintii Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, secretari de stat, deputatul Carmen Holban,primari din localitățile învecinate, cetățeni din localitate, care au dorit să ia parte la bucuria celor mici și a cadrelor didactice.
Comuna Corbii Mari este pe drumul cel bun, și știind direcția, primarul Ionuț Bănică și echipa sa vor continua munca.