Lucrările sunt în grafic la Şcoala Gimnazială”Matei Basarab”din Târgoviște, termenul de finalizare este luna noiembrie, Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, a susținut o conferință de presă pentru a comunica stadiul proiectului de extindere, reabilitare, modernizare și echipare.
Pentru acest proiect, administrația locală targovișteană a accesat fonduri europene în valoare de 22.223.977,79 lei.

Este cea mai mare investiție pe bani europeni care a vizat vreodată o unitate de învățământ din municipiul Târgoviște. Școala Gimnazială “Matei Basarab” este reabilitată în întregime, va beneficia de o sală de sport, de laboratoare noi si de o sală multifuncţională, de un teren de sport exterior ultramodern, urmând a se bucura şi de dotări didactice, de dotări şi echipament sportiv pentru sala de sport şi terenul exterior, de echipament audio-video, de echipament IT şi software și de mobilier nou. Totodată, şcoala va dispune şi de un sistem de panouri solare şi fotovoltaice de natură să confere independenţă energetică unităţii de învăţământ.

Termenul de execuţie expiră în luna noiembrie 2021. La această data, stadiul fizic de realizare a investiţiei se apropie de 90%, și se lucrează în ritm susținut . Primarul Cristian Stan a anunțat că elevii vor reveni în noua școală,în cel de-al doilea semestru al noului an școlar.