Misiune de salvare în desfășurare, alerta a fost dată în această dimineață la Salvamont.
Doi cetățeni ucrainieni pe drum de 4 zile, în hipotermie cu degerături și în imposibilitatea de a mai continua parcurgera traseului propus datorită zapezii mari de pe munte și datorită frigului, în zonă fiind în dimineata asta între -8 si -10 grade , ajunși în România undeva în zona de frontieră de aproximativ 2 ore.
Salvamont Maramureș a reușit să obțină coordonatele – locația ucrainienilor datorită colegilor de la Poliția de Frontieră Maramureș care au vorbitori de limba ucraineană (ucrainienii nu vorbesc altă limbă) și gratie colegilor de la STS Maramureș care ulterior au reușit o localizarea pe hartă.
A fost solicitat si elicopter, însă nu se știe dacă condițiile meteo permit intervenția elicopterului.
Poliția de Frontieră a trimis spre coordonate o patrulă aflată de serviciu .
Ucrainienii au fost sfătuiți să facă un foc(au ajuns la liziera unei paduri acum)să se miște continuu pe o raza nu mai mare de 20- 30 metri pentru a nu ieși din zona localizării, au telefon încărcat (baterie încă 75%) și au fost avertizați că atunci cand vor auzi elicopterul să iasă din pădure să facă semne pentru a fi reparați.
Revenim cu amanunte.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News