Municipiul Târgoviște va găzdui, în perioada 3 – 10 iulie 2026, Tabăra Internațională de pictură „Între Istorie și Artă”, eveniment organizat de Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, dedicat promovării și susținerii artelor vizuale.
Manifestarea culturală își propune să contribuie la revitalizarea actului artistic și să ofere un cadru propice creației, reunind la Târgoviște nouă artiști plastici, care vor avea oportunitatea de a descoperi și transpune pe pânză bogăția istorică și culturală a județului Dâmbovița.
Pe parcursul celor șapte zile de tabără, participanții vor explora cele mai reprezentative obiective istorice și culturale din municipiu și din județ, inspirația fiind oferită de patrimoniul impresionant al fostei Cetăți de Scaun a Țării Românești.
Lucrările realizate în cadrul taberei vor fi prezentate publicului în cadrul unui vernisaj ce va avea loc în data de 9 iulie 2026, începând cu ora 12:00, la Muzeul Tradițiilor Dâmbovițene – Școala de Cavalerie din Târgoviște.
Evenimentul reprezintă o nouă oportunitate de promovare a valorilor culturale locale și de consolidare a legăturii dintre istorie, patrimoniu și creația artistică contemporană.

