După o pauză de șase ani, vizitatorii Muzeului de Artă din Târgoviște pot redescoperi secțiunea de artă românească modernă, reamenajată într-o nouă expoziție permanentă. Inițiativa aparține Consiliului Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, și readuce în atenția publicului opere semnate de unii dintre cei mai importanți artiști români.

Noua expoziție este organizată în cele patru săli de la etajul muzeului și urmărește, în ordine cronologică, evoluția artei românești moderne. Prima sală prezintă începuturile picturii de șevalet și perioada academică a secolului al XIX-lea, în timp ce cea de-a doua este dedicată modernismului românesc din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.
Un spațiu aparte este rezervat artiștilor care și-au legat viața sau creația de Târgoviște, printre care Ștefan Vasilescu, Bob Bulgaru, Aurel Vasilescu, Gheorghe Petrașcu, Stelian Panțu și Vasile Blendea, ale căror lucrări ilustrează frumusețea fostei capitale domnești și a împrejurimilor sale.

Ultima sală urmărește evoluția artei moderne și a avangardei românești din perioada interbelică și imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, reunind lucrări semnate de nume de referință precum Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Marcel Iancu, Costin Petrescu, Nicolae Dărăscu, Constantin Artachino, Dimitrie Gheiață, Samuel Mutzner, Marius Bunescu și mulți alții.
Expoziția pune în valoare și creațiile unor artiste remarcabile ale artei românești, între care Cecila Cuțescu-Storck, Olga Greceanu, Lucia Demetriade Bălăcescu și Micaela Eleutheriade, membre fondatoare ale Asociației Femeilor Pictore și Sculptore.
Prin această nouă amenajare, Muzeul de Artă din Târgoviște oferă publicului o incursiune în evoluția picturii românești, de la primele generații de artiști formați în școlile de artă din Iași și București până la reprezentanții modernismului și avangardei.
Reprezentanții Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” îi invită pe iubitorii de artă să viziteze expoziția permanentă și să descopere operele marilor maeștri ai picturii românești, expuse din nou pe simezele Muzeului de Artă din Târgoviște.


