O nouă instituție, Autoritatea Națională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi

O nouă instituție, Autoritatea Națională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, Guvernul a stabilit modul de organizare, funcționarea și atribuțiile, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.

Actul normativ adoptat asigură astfel cadrul necesar pentru coordonarea, la nivel central, a activităţilor de protecţie şi promovare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, elaborarea politicilor și strategiilor şi urmărirea aplicării reglementărilor din acest domeniu.

Documentul prevede că ANPDPD funcționează cu un număr de 62 de posturi, exclusiv demnitarii, iar conducerea este asigurată de un președinte și de un vicepreședinte, ajutați de un secretar general.

De asemenea, în cadrul ANPDPD funcţionează Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, cu activitate de coordonare metodologică şi monitorizare a activităţii de evaluare şi încadrare în grad şi tip de handicap. Totodată, pe lângă ANPDPD funcționează Consiliul de analiză a problemelor persoanelor cu handicap.

Alte informații:

Prin OUG nr. 121/2021 din 25 noiembrie 2021, Guvernul a stabilit reorganizarea Autorității Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, prin desprinderea unei părţi de patrimoniu corespunzătoare activităţilor şi personalului din domeniul protecţiei şi promovării persoanelor cu dizabilităţi şi transmiterea acesteia către Autoritatea Națională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, înființată prin același act normativ.

leave a reply