Astăzi, 27 aprilie, în contextul marcării Zilei Internaționale a Proprietății Intelectuale, Poliția Română și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au declanșat o amplă ofensivă împotriva infracțiunilor din domeniul drepturilor de proprietate intelectuală, în cadrul Operațiunii „Jupiter”.
🔎 La nivel național, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice, sub coordonarea procurorilor, desfășoară activități în 76 de dosare penale, punând în aplicare:
185 de mandate de percheziție domiciliară
25 de mandate de aducere
măsuri de sechestru și indisponibilizare a bunurilor





Acțiunile vizează combaterea contrafacerii, pirateriei și altor infracțiuni prevăzute de legislația privind mărcile, indicațiile geografice și drepturile de autor.
În paralel, în cadrul a 17 unități teritoriale de poliție, au loc acțiuni de prindere în flagrant și verificări specifice, inclusiv în județul Dâmbovița.
Operațiunea „Jupiter” are ca scop protejarea mediului de afaceri și a drepturilor legale ale titularilor, fiind parte a unei strategii naționale mai ample pentru combaterea criminalității economice și organizate.
Autoritățile transmit că astfel de acțiuni vor continua, reafirmând angajamentul ferm pentru un climat economic corect și respectarea legii.
Reprezentanții instituțiilor implicate vor reveni cu informații pe măsură ce ancheta evoluează.
