Ora de vară. În noaptea de 27 spre 28 martie, ceasul se dă înainte cu o oră şi ora 3:00 va deveni ora 4:00.
În fiecare an, în ultima duminică a lunii martie, românii îşi dau ceasul cu o oră înainte, pentru că România trece la ora de vară. Astfel, pe lângă faptul că dormim mai puțin, ziua de 28 martie va avea doar 23 de ore, în loc de 24 de ore.
În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată și a fost reintrodusă în România începând cu 1979. În 1996, ţinând cont de avantajele decalării orarului cu o oră vara, pentru a profita la maximum de orele de lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună.
Din 1997, ora de vară începe în România în ultima duminică din martie şi se încheie în ultima duminică din octombrie, la fel ca în toate ţările europene.