De la declanşarea acestei crize, până la data de 09.03.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 343.515 cetăţeni ucraineni şi au ieşit 258.844 cetăţeni ucraineni.
Menţionăm că a fost suplimentat personalul care își desfășoară activitatea la controlul documentelor de călătorie și se lucrează la capacitatea maxima a punctelor de trecere a frontierei.
De asemenea, au fost intensificate măsurile de control la frontieră, s-au suplimentat turele de serviciu în zonele de responsabilitate și s-a întărit cooperarea cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date și informații, precum și de adoptare în comun, în situații impuse, a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute.
Rugăm cetățenii să se informeze doar din surse oficiale.