Luni, 29 iunie 2026, mai multe obiective muzeale din cadrul Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” vor fi închise temporar, pentru efectuarea unor lucrări de dezinsecție și deratizare, măsuri considerate esențiale pentru protejarea patrimoniului cultural.
Reprezentanții instituției precizează că intervențiile sunt programate și se desfășoară etapizat, fiecare muzeu urmând să fie închis pentru o singură zi, pe durata lucrărilor.
Muzeele vizate de închidere temporară:
Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni
Muzeul de Istorie
Muzeul de Artă
Muzeul Tiparului și al Cărții Românești Vechi
Casa-Atelier „Gheorghe Petrașcu”
Muzeul „Vasile Blendea”
Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”
Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic
Muzeul „Casa Romanței”
Muzeul Tradițiilor Militare Dâmbovițene – Școala de Cavalerie
Autoritățile muzeale transmit că aceste lucrări sunt necesare pentru menținerea unui mediu sigur atât pentru exponate, cât și pentru vizitatori, contribuind la conservarea pe termen lung a patrimoniului.
De asemenea, vizitatorii sunt rugați să își reconfigureze programul de vizitare, urmând ca accesul să fie reluat imediat după finalizarea intervențiilor.
Reprezentanții complexului transmit scuze pentru eventualele neplăceri și mulțumesc publicului pentru înțelegere.

