Astăzi, 19 noiembrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița, au efectuat 7 percheziții domiciliare într-un dosar privind trafic de droguri de risc.
Conform anchetei, pe parcursul anului 2025, trei persoane sunt suspectate că ar fi procurat, prin intermediul unor aplicații online, cantități de semințe de canabis, cu scopul inițierii și dezvoltării de culturi destinate comercializării.




Audierile persoanelor cercetate se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. din Târgoviște.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, precum și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Autoritățile reamintesc că persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile prevăzute de Codul de procedură penală pe durata procesului.
