Un pistol de serviciu pierdut de un paznic de vânătoare din comuna Valea Lungă a fost recuperat de polițiști, după o mobilizare amplă a forțelor de ordine din județul Dâmbovița.
Potrivit IPJ Dâmbovița, incidentul a fost semnalat în noaptea de 16 octombrie 2025, în jurul orei 23:20, când bărbatul, în vârstă de 44 de ani, a sesizat poliția că și-a pierdut arma de serviciu, respectiv un pistol cu muniția aferentă.
În urma verificărilor, s-a stabilit că paznicul ieșise din serviciul de pază în dimineața aceleiași zile și se deplasase cu arma la domiciliu, constatând lipsa acesteia abia seara, în jurul orei 20:00. Acesta a încercat să o găsească cu ajutorul mai multor localnici, însă fără rezultat.
Polițiștii din Moreni, sprijiniți de efective de la Penitenciarul Mărgineni, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai Asociației de Vânătoare, au desfășurat căutări extinse în zonă.
În cele din urmă, arma și muniția au fost identificate în cursul aceleiași zile, în jurul orei 15:00, de către doi tineri, de 18 și 28 de ani, care au găsit pistolul și s-au deplasat ulterior în orașul Fieni.
Pistolul a fost recuperat și urmează să fie supus unei expertize balistice. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar față de bărbatul de 44 de ani a fost dispusă o amendă de 10.000 de lei și anularea dreptului de deținere, port și folosire a armelor.
Poliția Dâmbovița reamintește deținătorilor legali de arme că pierderea acestora atrage sancțiuni severe, iar persoanele care găsesc arme sau muniții trebuie să anunțe imediat cel mai apropiat organ de poliție.

