În Parcul Național Munții Rodnei, la 1.600 m altitudine, Poiana cu narcise de pe Masivul Saca revine spectaculos la viață, după ce un strat consistent de zăpadă de peste 20 cm, a acoperit zona săptămâna trecută.
În ciuda condițiilor meteo neobișnuite pentru luna mai, narcisele sălbatice au rezistat eroic și continuă să coloreze poiana cu albul și parfumul lor delicat. Un adevărat miracol al naturii care atrage, an de an, turiști, fotografi și iubitori de biodiversitate.




Vizitatorii care doresc să admire această splendoare naturală sunt sfătuiți să se echipeze corespunzător, să verifice condițiile meteo înainte de drumeție și, mai ales, să respecte frumusețea locului — fără a culege flori sau a deranja habitatul fragil.
Poiana cu narcise rămâne un simbol al rezistenței și frumuseții naturale din Carpați, iar spectacolul florilor este unul pe care merită să-l trăiești cu grijă și recunoștință.