Pompierii târgovișteni au intervenții riscante din cauza vântului puternic

Mai multe apeluri au fost date la 112,pompierii  târgovișteni  fiind chemați la un bloc  pe Bulevardul Independenței unde vântul puternic a smuls mai multe bucăți  de tablă de la acoperisul imobilului. Ajunși la fața locului, pompierii au intervenit cu autoscara din dotare pentru  fixarea în hoșuruburi  a elementelor respective.

Potrivit meteorologilor, și județul Dâmbovița se află sub  cod galben  de vânt în intervalul 14 aprilie, ora 12:30 – 14 aprilie, ora 21:00. În intervalul menționat vor fi intensificări ale vântului, în cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldovei, în Oltenia, nordul și estul Munteniei și Dobrogea, cu viteze în general de 55…75 km/h. În estul și în sud-estul teritoriului, mai ales seara și la începutul nopții, vântul va lua aspect de vijelie.


Vântul va avea intensificări și la munte, unde se vor semnala precipitații mixte, iar la altitudini mai mari de 1500 m vor predomina ninsorile și rafalele vor depăşi 70…90 km/h, spulberând zăpada. Se va depune strat nou de zăpadă în nordul Carpaților Orientali și, mai ales pe creste, în restul masivelor montane.

leave a reply

error: