Pentru a marca Ziua Internațională a Iei, Complexul Național Muzeal “Curtea Domnescă” Târgoviște, organizează expoziția “Povestea iei”.
Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște invită publicul să descopere ”Povestea iei”, expoziţie etnografică organizată la Muzeul de Artă, str. Calea Domnească, nr. 185, care va fi deschisă publicului miercuri, 24 iunie 2020, ora 14:00.
”În anul 2013, în data de 24 iunie, odată cu sărbătoarea de Sânziene, a fost marcată pentru prima dată “Ziua universală a iei”, Institutul Cultural Român din New York inaugurând seria evenimentelor reunite sub genericul „La blouse roumaine”, comunitatea online cu același nume propunând “ia” ca brand de țară. Evenimentul a devenit global, fiind sărbătorit în peste 50 de țări de pe șase continente.
În cadrul expoziției vizitatorii vor descoperi ii și cămăși bărbătești populare, autentice din județul Dâmbovița (Runcu,Voinești, Pucioasa, Mesteacăn, Moreni, Târgoviște, Pietroșița). Aceste obiecte fac parte din Colecția de Etnografie, a Complexului Național Muzeeal “Curtea Domnească” Târgoviște, achiziționate sau donate de-a lungul timpului.
Ia face parte din costumul popular românesc din cele mai vechi timpuri, iar rădăcinile sale își au originea în portul tracilor, geților și dacilor.