Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat, ieri, finalizarea consultărilor anuale cu primarii dâmbovițeni privind proiectul bugetului pentru anul 2025. Întâlnirea a fost un moment esențial pentru a discuta despre necesitățile financiare și obiectivele de dezvoltare ale fiecărei localități, iar concluzia a fost una clară: bugetul pentru 2025 va pune accent pe susținerea proiectelor de infrastructură, educație și sănătate.

„A fost o întâlnire constructivă, așa cum ne-am obișnuit în fiecare an, în care am analizat ce este necesar pentru a sprijini fiecare localitate. Ne-am concentrat pe direcțiile majore de dezvoltare și am stabilit pașii pentru un an în care dâmbovițenii să simtă o îmbunătățire semnificativă a vieții lor”, a declarat Corneliu Ștefan.

Consiliul Județean Dâmbovița rămâne un partener de nădejde al administrațiilor locale și se angajează să sprijine proiectele esențiale pentru dezvoltarea comunităților, indiferent de gradul de urgență sau tipologia acestora. Președintele CJ a subliniat, totodată, importanța transparenței și a dialogului constant cu primarii, considerându-le instrumente fundamentale pentru progresul județului.

„Bugetul pe 2025 va fi axat pe dezvoltare, cu scopul de a susține proiectele care vizează infrastructura, sănătatea și educația, pentru ca Dâmbovița să devină un loc mai bun pentru toți cetățenii săi. Vom continua să colaborăm strâns cu primăriile și să ne asigurăm că fiecare comunitate are sprijinul necesar pentru a-și atinge obiectivele de dezvoltare”, a adăugat Corneliu Ștefan.
Consiliul Județean Dâmbovița își propune astfel să transforme județul într-o „casă comună” pentru toți dâmbovițenii, cu proiecte care să aducă beneficii tangibile în fiecare localitate.