
Cu ocazia deschiderii anului școlar 2025/2026 la Colegiul Național „Constantin Carabella”, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a retrăit emoția primelor zile de liceu, făcând o poză în banca în care se așeza acum 31 de ani.
„Chiar dacă emoția de atunci este îndepărtată, o trăiesc acum din plin ca părinte și înțeleg toate gândurile și speranțele pe care le lăsăm în copii”, a declarat edilul.
Primarul a subliniat și angajamentul administrației locale față de infrastructura educațională, anunțând continuarea celor mai ambițioase programe de investiții în creșe, grădinițe, școli și licee din Târgoviște. „Dacă vrem să le cerem copiilor și profesorilor seriozitate, implicare și performanță, trebuie, mai întâi, să le oferim condiții foarte bune”, a adăugat Daniel Cristian Stan.
În încheiere, primarul a transmis urări de succes tuturor elevilor și cadrelor didactice: „Vă doresc un an școlar de excepție!”.

