PSD Dâmbovița anunță că fermierii români vor primi despăgubiri încă din această toamnă pentru culturile afectate de secetă.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a obținut în cadrul Consiliului European pentru Agricultură și Pescuit (Agrifish) alocarea a 21,6 Milioane de Euro ca sprijin financiar pentru fermierii afectați. Este pentru prima oară când acest tip de sprijin va fi plătit în același an în care s-au produs calamitățile.
Sprijinul financiar european se va adăuga celui alocat deja de Guvernul Ciolacu pentru fermieri, asigurând astfel un sprijin consistent în momente dificile.
De asemenea, Consiliul Agrifish va discuta, la solicitarea ministrului Florin Barbu, sprijinirea oierilor care se confruntă cu pesta micilor rumegătoare. O abordare unitară la nivel european este esențială pentru combaterea epidemiei și pentru despăgubirea celor afectați.