PSD ACȚIONEAZĂ CATEGORIC împotriva drogurilor și a traficanților. După legea Anastasia, parlamentarii PSD vin cu o inițiativă de sancționare și mai dură a traficului și consumului de droguri, susținută fără rezerve de conducerea social-democraților.

Prevederi esențiale:
1) Șoferul drogat sau băut va primi o INTERDICIȚIE de a conduce vehicule pentru 10 ani.
2) PEDEPSE MAJORATE pentru finanțarea traficului și consumului de substanțe psihoactive.
3) Tot ce are legătură cu drogurile – produse, aparatură, banii, bani sau orice bunuri dobândite prin valorificare – vor fi confiscate.
4) Circumstanțe agravante în cazul folosirii minorilor pentru derularea de operațiuni cu droguri.
5) Administrarea sau acordarea de medicamente susceptibile a avea efecte psihoactive, fără rețetă medicală, se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani, respectiv cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
6) Sancționarea cu închisoare a proprietarilor, chiriașilor sau administratorilor de imobile în care se consumă droguri.
7) Consumatorii vor intra DE URGENȚĂ în programe de consiliere cu asistență de specialitate.
8) În plus, față prevederile în vigoare, proiectul sancționează și TENTATIVA.