Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița, împreună cu inspectori ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița, au desfășurat, la data de 17 octombrie, o amplă acțiune de control în municipiul Târgoviște și în comuna Dragomirești.

În total, au fost verificate 16 societăți comerciale, scopul acțiunii fiind prevenirea și combaterea faptelor care aduc atingere mediului economic și respectării legislației muncii.
Pentru neregulile constatate, oamenii legii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, dintre care:5 amenzi conform OUG 28/1999, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale;5 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Codului Muncii.
Totodată, polițiștii au ridicat în vederea confiscării 106 articole de îmbrăcăminte, în valoare de aproximativ 16.000 de lei, și au întocmit un dosar penal pentru punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, pentru produse identice ori similare.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, polițiștii dâmbovițeni urmărind descurajarea comerțului ilicit și asigurarea unui climat concurențial corect pentru mediul de afaceri local.

