Redevine obligatorie masca de protecție în toate spațiile, din data de 8.01.2022 și se prelungește starea de alertă.
Ministrul Rafila a spus că masca obligatorie este cea medicală, în trei straturi, care a fost folosită și până acum.
Hotărârea adoptată de CNSU și ulterior de Guvern arată că masca trebuie purtată astfel încât să acopere gura şi nasul, în toate spaţiile publice închise şi deschise. Măștile textile, artizanale, nu mai sunt acceptate, ci numai cele medicale – simple sau chirurgicale (vezi art. 5 din documentul citat mai jos).
Există o serie de Persoane exceptate de la purtarea obligatorie a măștii:
- copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;
- persoanele care sunt singure în birou;
- prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane;
- reprezentanţii cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane;
- vorbitorii aflaţi în spaţii închise sau deschise cu condiţia respectării distanţei de minimum 3 metri între aceştia şi oricare din celelalte persoane din public;
- f) persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activităţi sportive.
Masca FFP2 nu este obligatorie după cum a declarat ministrul Alexandru Rafila, după ședința de guvern în care au fost aprobate măsurile propuse de CNSU.
Starea de alertă a fost prelungită pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08.01.2022.
Totodată, pentru preîntâmpinarea afectării activităţii autorităţilor/operatorilor economici deţinători de infrastructuri critice să fie dispuse măsuri suplimentare pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2 care să vizeze testarea săptămânală a tuturor angajaţilor, desfăşurarea activităţii în schimburi sau ture cu evitarea contactului între acestea sau utilizarea unor măşti cu un grad mai ridicat de protecţie (FFP2) în zonele aglomerate, potrivit hotărârii CNSU.
CNSU precizează că din categoria instituțiilor deținătoare de infrastructuri critice face parte „orice entitate economică funcţională, care oferă produse, bunuri şi
servicii de utilitate publică, vitale pentru întreaga societate şi a cărei
distrugere, degradare ori aducere în stare de nefuncţionare produce un
impact major în plan economico -social, la nivel micro și macro regional”. Iar ca exemplu e dată Centrala de la Cernavodă.
Reprezentanții CNSU arată că Poliția, IGSU, școlile, magazinele nu fac parte din instituțiile care gestionează infrastructura critică. În privința plății testelor, CNSU precizează că în articol se propune stabilirea acestor aspecte prin acte administrative al conducătorilor instituțiilor respective.
Consultă aici Hotărârea nr. 1 din 05.01.2022
Consultă aici Măsurile de prevenire și control a infecțiilor cu Covid
Ce măsuri pentru valul 5 sunt propuse în hotărârea CNSU:
- Restaurante şi terasele vor funcționa la capacitate până la 50% capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5.00-22.00 în judeţele/localităţile în care rata de incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Acolo unde incidența e de peste 3 la mie capacitatea va fi până la 30%.
- În cadrul spaţiilor de comercializare a produselor nealimentare cu suprafaţa mai mică sau egală de 200 mp va fi permis accesul tuturor persoanelor fără a fi necesară dovada vaccinări, testării sau trecerii prin boală, cu asigurarea unei distanţe de 2 metri între persoane şi a unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană şi cu afişarea la intrare a numărului maxim de persoane care pot fi simultan în incintă.
- Sălile de sport/fitness vor organiza activitatea fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, în localitățile în care rata de incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori. Este permis accesul persoanelor care sunt vaccinate și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 și persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore.
- Cinematografele, instituţiile de spectacole şi/sau concerte unde activitatea se desfășoară vor fi deschise până la ora 22.00 în localităţile în care rata de incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori, iar numărul de locuri ocupate va de până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului. Spectatorii trebuie să poarte mască şi să fie vaccinaţu, testaţi sau să aibe dovada trecerii prin boală cu cel mult 180 de zile în urmă. În cazul ratei de peste 1 la mie, capacitatea maximă permisă este de 30%.

