S-a tras cortina la cea de a XI-a ediție a Festivalului BABEL, timp de nouă zile, 3-11 iunie 2023, municipiul Târgoviște a fost capitala întâlnirii artelor din Franța, Italia, Belgia, Polonia, Grecia, Bulgaria, Republica Moldova, Japonia, Argentina, India, Coreea de Sud, Irak, China și Kazahstan, unii artiști au revint în festival, alții au fost la Târgovişte pentru prima dată. La Târgoviște, Teatrul Tony Bulandra a reușit anul acesta să reunească artişti vizuali, cineaşti, dansatori şi muzicieni binecunoscuți.
Festivalul BABEL a aşezat în centrul demersului de alcătuire a programului din acest an, conceptul de FORME, elemente esențiale în procesul de creație.
Şi cu această ediție s-a adăugat un nou capitol în cartea invitaților de renume din întreaga lume.Invitați speciali au fost actorii Teatrului Academic Regional Donetsk din Mariupol, bombardat de invadatorii ruşi, în martie 2022. La patru luni de la tragedie, actori ai teatrului distrus au creat la Ujgorod, unde s-au refugiat, spectacolul Strigătul Națiunii.
Îndeplinindu-şi scopul de a avea şi un caracter multidisciplinar şi educativ, programul festivalului a inclus seria Întâlnirilor BABEL.
Ediția a XI-a a Festivalului Internațional al Artelor Spectacolului BABEL a confirmat încă o dată adevărul fundamental care a prezidat la naşterea lui: într-o lume măcinată de divergențe, e nevoie de ARTĂ pentru a naşte unitatea spirituală a umanității.
Festivalul BABEL a avut un sprijin financiar substanțial din partea Primăriei Târgoviște.
” S-a isprăvit!
BABEL FAST 2023, ediția a XI-a s-a încheiat!
În aplauzele dumneavoastră, cu lacrimi în ochi, cu zâmbete și strângeri de mână, printre „I will miss you…!” și „Mulțumesc, dragilor!”, vrem să mulțumim, la rândul nostru, întregii echipe care a făcut ca acest eveniment să fie posibil: Organizatorilor: Primăria Municipiului Târgoviște și Teatrul Tony Bulandra Târgovişte
Un eveniment susținut de: Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român
Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Culturii
Arts Council Korea – ARKO, KOREA THEATRE ASSOCIATION JDC
Sponsorilor:BMW, Banca Transilvania, Partenerilor media:TVR, Radio România, Cotidianul.ro, Asociația Națională a Surzilor din România – ANSR.
Mulțumim pentru implicarea extraordinară a presei locale, a echipei Teatrul Tony Bulandra Târgovişte, celor văzuți și nevăzuți, voluntarilor, fiecărui spectator care ne-a fost alături în această minunată experiență și, nu în ultimul rând, domnului Mihai Constantin Ranin, președintele BABEL FAST și managerul Teatrului „Tony Bulandra” Târgoviște! ” acesta este mesajul public de pe pagina oficială de socializare a Festivalului BABEL.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News