S-au schimbat condițiilor de acces la datele și informațiile din sistemul informatic de cadastru și carte funciară, a intrat în vigoare noul Ordin privind aprobarea condițiilor de acces la datele și informațiile din sistemul informatic de cadastru și carte funciară.
Ordinul directorului general al ANCPI nr. 950/2023 privind aprobarea condițiilor de acces la datele și informațiile din sistemul informatic de cadastru și carte funciară stabilește categoriile profesionale care au acces la date din sistemul informatic, respectiv notari publici, executori judecătoreşti, experţi judiciari, persoane fizice şi juridice autorizate să efectueze lucrări de cadastru, geodezie și cartografie, autorităţi publice centrale şi locale, autorităţi administrative autonome, #instituţii publice, instanţe judecătoreşti, avocaţi și practicieni în insolvenţă.
Accesul la seturile de date şi servicii online ale ANCPI este acordat în baza unei solicitări scrise, formulată de reprezentantul legal al autorității/instituției/instanței judecătorești/asociației profesionale din care face parte utilizatorul și transmisă la adresa de e-mail [email protected].
Ordinul nr.950/2023 a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 382/04.05.2023.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News