Municipiul Târgoviște a finalizat o nouă investiție importantă în infrastructura educațională. Școala Gimnazială Nr. 9 „Grigore Alexandrescu” a fost reabilitată și modernizată complet, printr-un proiect în valoare de aproximativ 14 milioane de lei, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).Unitatea școlară poate găzdui peste 1000 de elevi .
Primarul municipiului, Daniel Cristian Stan, a anunțat finalizarea lucrărilor și a subliniat importanța deosebită a acestui proiect, arătând că unitatea de învățământ, deși una cu tradiție și prestigiu, nu a beneficiat până acum de o reabilitare completă.






„Este un proiect important pentru comunitatea noastră. Vorbim despre o școală cu rezultate foarte bune, dar care nu fusese reabilitată niciodată în adevăratul sens al cuvântului. Acum, elevii și profesorii vor avea parte de un spațiu modern, sigur și primitor”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.
Această etapă a vizat reabilitarea și modernizarea clădirii principale a școlii. Într-un proiect separat, urmează să fie realizată o bază sportivă modernă și să fie refăcută împrejmuirea unității de învățământ.
Directorul școlii, Georgeta Roșca, a precizat că reabilitarea clădirii era o necesitate, întrucât imobilul era vechi, dar valoros prin tradiția sa, și a mulțumit administrației locale pentru sprijinul acordat educației.
Începând de luni, cei 472 de elevi ai școlii vor învăța într-un mediu complet nou și modern, cu săli luminoase, mobilier nou și dotări adaptate cerințelor actuale ale procesului educațional.
Proiectul de la Școala Gimnazială Nr. 9 „Grigore Alexandrescu” se înscrie în seria investițiilor majore realizate în ultimii ani de Primăria Târgoviște în domeniul educației, confirmând angajamentul administrației locale pentru o educație de calitate și condiții moderne în toate unitățile școlare din municipiu.
