Se toarnă stratul de uzură pe strada Calea Ialomiței

Se lucrează  într-un ritm susținut la Centura Târgoviștei.au început în forță lucrările de asfaltare ce vizează ultimul strat pe strada Calea Ialomiței care face parte  din proiectul ce vizează modernizarea Centurii Municipiului Târgoviște.

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan a anunțat că lucrările de pe Calea Ialomiței vor fi finalizate săptămâna aceasta.Strada este închisă circulației rutiere pe timpul lucrărilor. Rutele ocolitoare sunt constituite de străzile Gimnaziului și Calea Domnească, destinate traficului ușor, traficul greu fiind deviat pe ruta Petru Cercel – Laminorului – Bulevardul Eroilor.


Primarul Cristian Stan a ținut să precizeze că se lucrează pe mai multe loturi de la Centura Târgoviște. Sunt în desfășurare și lucrările  de reabilitare a pasajului rutier de la Aninoasa de peste Calea Ferată Tărgoviște-Ploiești, pe DN 71
În cel mult 45 de zile, pasajul rutier de la Aninoasa va fi reabilitat integral, iar coșmarul celor care îl trsnzitează va lua sfârșit.  

leave a reply