Semnal de alarmă, spitalele la un pas de colaps, înmulţirea cazurilor de gripă şi de COVID va pune o mare presiune pe sistemele medicale europene, în ultimele 48 de ore Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) a făcut apel la vigilenţă, în contextul unei creşteri foarte mari a numărului de cazuri de îmbolnăvire gravă la copii dar și adulți.
Și Ministerul Sănătății din România a ieștit cu o serie de recomandări, pentru că lucrurile se agravează de la o zi la alta.
Există mai multe căi de transmitere a virozelor, cea mai frecventă fiind prin inhalarea picăturilor mici infectate din aerul expirat, transmise de o persoană bolnavă prin strănut sau tuse.
O altă cale frecventă este contactul direct cu secreții nazale, prin intermediul diverselor obiecte infectate (îmbrăcăminte, cărți, clanța de la ușă, jucării etc.) sau prin contact direct cu o persoană infectată (mâini sau sărut).
Aceste virusuri supraviețuiesc în mediul ambiant și pe obiecte până la câteva ore. Frecvența cea mai mare de transmitere este în cadrul comunităților (grădinițe, școli, locuri de muncă, mijloace de transport în comun, dar și în cadrul familiei), iar infecțiozitatea maximă are loc în timpul eliminării secrețiilor.
Transmiterea și manifestările clinice sunt legate atât de gradul de infecțiozitate a virusurilor, cât și de receptivitatea organismului și de răspunsul imun (de apărare) al gazdei.
Uneori, viroza respiratorie se poate agrava și evolua spre o pneumonie (afectare a plămânului) sau se poate suprainfecta cu un agent infecțios bacterian, iar atunci tabloul clinic este mult mai grav și necesită tratament cu antibiotic, recomandat de medic. Manifestările clinice depind și de agentul infecțios viral responsabil de viroza respiratorie.
După infectarea pacientului, manifestările clinice se produc cam la 16 ore de la expunerea la virus și ating un maxim la 2-4 zile de la debut.
În mod obișnuit, manifestările clinice ale bolii persistă cam 7-10 zile cu sau fără tratament, dar uneori se pot prelungi până la 3 săptămâni.
În unele cazuri, tusea poate persista o perioadă mai lungă de timp, chiar dacă episodul viral a trecut.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News