Șofer beat, a intrat cu mașina într-un gard, în comuna Uliești, polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești au fost sesizați de către o femeie, de 30 de ani, din localitatea Ragu, cu privire la faptul că un autoturism ar fi intrat într-un gard.
În urma deplasării la fața locului și din verificările efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat de 46 de ani, din comuna Uliești, în timp ce ar fi condus un autoturism din direcția localității Mânăstioara către Ragu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat într-un gard.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, acesta prezentând un rezultat cu o valoare de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News