STOP INCENDIILOR DE VEGETAȚIE USCATĂ, în ultimele zile, personalul din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dâmbovița a intervenit la zeci de incendii de vegetație.
Dorim să atragem atenția cetățenilor care execută activități de igienizare a terenurilor să manifeste o responsabilitate crescută în ceea ce privește respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor, și le venim în întâmpinare cu următoarele recomandări.
Prin urmare se interzice:
– utilizarea focului deschis în apropierea locuinţelor, depozitelor de furaje, recipientelor de stocare combustibili, alte construcții și obiecte care pot fi afectate de o ardere necontrolată;
– utilizarea focului deschis în zonele de agrement, cu excepţia locurilor special amenajate;
– folosirea focului deschis ca mijloc de igienizare a terenurilor agricole sau silvice;
– a se lăsa la îndemâna copiilor chibrituri, brichete sau alte surse de foc care prin joacă pot provoca incendii;
– arderea materialului de orice natură în condiții meteorologice de vânt;
– pe timpul arderii, lăsarea nesupravegheată a focului.
Recomandăm ca distanţele minime la care se poate face focul să fie la:
– 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie (gaze, lichide combustibile etc.);
– 50 m faţă de materiale combustibile sau clădiri;
– 100 m faţă de lanuri şi depozite furajere;
– 200 m faţă de liziera pădurii.
De asemenea, arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc de la primărie şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, respectiv amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi, potrivit legislaţiei în vigoare se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei.