Tânăr din Găești reținut pentru proxenetism, prejudiciu de aproape 126.000 de euro, polițiștii din cadrul Poliției orașului Găești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, au reținut un tânăr de 25 de ani, din Găești, pentru 24 de ore, sub acuzația de proxenetism.
Investigațiile au relevat că, în perioada 2021-2024, bărbatul ar fi obținut foloase financiare semnificative prin determinarea a trei femei cu care întreținea relații afective, să practice prostituția în Franța și Olanda. Acesta ar fi facilitat activitatea acestora prin administrarea unor conturi pe site-uri de profil, promovarea anunțurilor și acoperirea cheltuielilor de cazare, transport și altele.

Prejudiciul cauzat este estimat la aproximativ 125.757 de euro și 28.460 de lei. În acest context, au fost instituite măsuri asiguratorii în valoare de 58.650 de euro.
Pe 8 aprilie, bărbatul a fost prezentat în fața magistraților, iar față de acesta s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz. Menționăm că persoana în cauză beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform reglementărilor Codului de procedură penală.