TESTAREA ELEVILOR ESTE ÎN AER, CINE RĂSPUNDE, în contextul în care Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a spus că nu au fost livrate teste din salivă care ar fi trebuit să ajungă săptămâna acesta în şcoli pentru că unii dintre furnizorii de teste au refuzat să semneze contractele subsecvente pentru furnizarea testelor, în timp ce alţii cer preţuri prea mari.
„Vreau să explic această situaţie, pentru că am auzit foarte multe chestii comentate, şi acuze, şi una şi alta. Trebuie să înţelegem un lucru: la DSU, la IGSU noi avem un rol pe partea logistică, stocurile strategice, ONAC-ul care este Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate, care nu este la DSU sau la IGSU, face negocierea, acordul-cadru, tot, care se fac transparent, se publică, dar pe durate mult mai scurte şi după care IGSU semnează doar contractele subsecvente receptează, validează ce a receptat şi distribuie pe baza solicitărilor Ministerului Educaţiei, Ministerului Sănătăţii, sau oriunde sunt indicaţiile de distribuire. Acest lucru noi l-am făcut de la începutul pandemiei, este un rol la nivelul protecţiei civile să sprijine autorităţile pentru că avem o parte logistică semnificativă care putem prin ea să facem acest oficiu…
Asta a fost o negociere, nu putem să spunem că ONAC-ul a greşit, dar în acelaşi timp ne gândim că poate că vin ceilalţi care au preţurile totuşi mai rezonabile. Şi aici mergem mai departe.
Am avut unul cu 2.400.000, nu a livrat, trebuia să livreze în 2 decembrie. Mai avem unul cu 1.500.000, trebuia să livreze în 2 decembrie, a livrat în 25 noiembrie, deci mai devreme. Avem încă unul cu 3 milioane de bucăţi, deci contractul nu a intrat în vigoare, nu a fost constituită garanţia de execuţie, dacă nu a constituit garanţia înseamnă că nu l-a mai interesat să vină, doar că a participat, a semnat acordul-cadru, nu a mai venit. Mai are de livrat un milion de bucăţi în data de 17 decembrie. După care mai avem încă cineva cu 3 milioane de bucăţi tot la preţul de 14 lei, care aşteptăm, în aşteptare să vedem ce se întâmplă. După care avem: 1 milion de bucăţi care urmează, dacă se respectă contractul, să se livreze în 18 decembrie, mai avem 1.500.000 în 14 decembrie şi le-au livrat în 1 decembrie, mai devreme, mai avem 2 milioane care urmează în 20 decembrie, mai avem 3 milioane în 21 decembrie”, a explicat Raed Arafat.