Tot mai multe comune dâmbovițene depășesc incidența de 7,5/1000 locuitori, Comitetul Județean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmbovița, a adoptat HOTĂRÂREA nr. 198/30.10.2021 privind constatarea încadrării în limitele incidenței cumulate la 14 zile în unele unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Dâmboviţa.
HOTĂRÂRE:
Art.1. (1) Se constată depășirea limitei incidenței cumulate la 14 zile, peste 7,5/1000 locuitori în unitățile administrativ-teritoriale: Ciocănești (10,36/1000 locuitori), Cândești (9,44/1000 locuitori), Sălcioara (9,38/1000 locuitori), Pietroșița (8,38/1000 locuitori), Uliești (8,05/1000 locuitori), Corbii Mari (8,02/1000 locuitori), Răcari (7,93/1000 locuitori), Bucșani (7,65/1000 locuitori), Comișani (7,6/1000 locuitori) și Odobești (7,59/1000 locuitori).
(2) La nivelul unităților administrativ-teritoriale prevăzute la art. 1, alin. (1) unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/1000 de locuitori vor fi aplicate măsurile specifice intervalelor de referinţă prevăzute de H.G. nr. 1090/07.10.2021, cu modificările și completările ulterioare.
(3) În unitățile administrativ-teritoriale prevăzute la art. 1, alin (1), măsurile specifice vor fi aplicate începând cu data de 31.10.2021, pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate în acord cu reglementările legale care vor fi adoptate în materie.
Art.2. (1) Se constată depășirea limitei incidenței cumulate la 14 zile, peste 6/1000 locuitori în unitățile administrativ-teritoriale: Gura Foii (6,83/1000 locuitori), Râu Alb (6,74/1000 locuitori), Runcu (6,24/1000 locuitori), Vârfuri (6,12/1000 locuitori), Pucioasa (6,11/1000 locuitori) și Pucheni (6,06/1000 locuitori).
(2) La nivelul unităților administrativ-teritoriale prevăzute la art. 2, alin. (1) unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1000 locuitori vor fi aplicate măsurile specifice intervalelor de referinţă prevăzute de H.G. nr. 1090/07.10.2021, cu modificările și completările ulterioare.
(3) În unitățile administrativ-teritoriale prevăzute la art. 2, alin (1), măsurile specifice vor fi aplicate începând cu data de 31.10.2021, pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate în acord cu reglementările legale care vor fi adoptate în materie.
Art.3. (1) Se constată depășirea limitei incidenței cumulate la 14 zile, peste 3/1000 locuitori în unitatea administrativ-teritorială Brezoaele (4,92/1000 locuitori).
(2) La nivelul unității administrativ-teritoriale prevăzută la art. 3, alin. (1) unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1000 locuitori vor fi aplicate măsurile specifice intervalelor de referinţă prevăzute de H.G. nr. 1090/07.10.2021, cu modificările și completările ulterioare.
(3) În unitatea administrativ-teritorială prevăzută la art. 3, alin (1), măsurile specifice vor fi aplicate începând cu data de 31.10.2021, pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate în acord cu reglementările legale care vor fi adoptate în materie.
Art.4. La nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale din județul Dâmbovița este obligatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul și gura, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun, în condițiile stabilite prin Ordinul comun al ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne nr. 2.282/156/2021.
Art.5. Comitetele locale pentru situații de urgență din unitățile administrativ-teritoriale precizate la art. 1-3 vor informa de urgență persoanele fizice/juridice/autoritățile care au locuința/sediul social/punctul de lucru în aceste unități administrativ-teritoriale, cu privire la obligativitatea măsurilor prevăzute de H.G. nr. 1090/07.10.2021, cu modificările și completările ulterioare.
Art.6. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri orice dispoziții contrare acesteia stabilite prin hotărâri ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița își încetează aplicabilitatea.
Art.7. Prin grija Secretariatului Tehnic Permanent al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de UrgenţăDâmboviţa, prezenta hotărâre se publică pe site-ul Instituţiei Prefectului – Judeţul Dâmboviţa şi se transmite Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița, precum şi primarilor, în calitate de preşedinți ai Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă, din următoarele unități administrativ-teritoriale: Ciocănești, Cândești, Sălcioara, Pietroșița, Uliești, Corbii Mari, Răcari, Bucșani, Comișani, Odobești, Gura Foii, Râu Alb, Runcu, Vârfuri, Pucioasa, Pucheni și Brezoaele.
PREŞEDINTELE C.J.S.U. DÂMBOVIŢA
PREFECT,dr. ing. AURELIAN POPA