Un accident rutier soldat cu decesul unui biciclist a avut loc astăzi, pe DN 1 A, în localitatea Crevedia.
Potrivit polițiștilor din cadrul Formațiunii Rutiere Răcari, un bărbat de 50 de ani, din București, care conducea un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, a acroșat un biciclist la intersecția cu DJ 701 B.

Din păcate, biciclistul a decedat în urma impactului. Șoferul a fost testat pentru consumul de alcool, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului.
