Un elev de 13 ani din Pucioasa, a fost găsit mort în fața hotelului din Austria unde era cazat alături de colegii de clasă, aceștia se aflau într-o excursie cu cadrele didactice.
Trupul neînsuflețit al băiatului a fost descoperit astăzi de dimineață în fața unui hotel din Austria unde era cazat împreună cu colegii săi.
În ciuda eforturilor rapide de resuscitare, autoritățile austriece au confirmat decesul adolescentului, conform unui purtător de cuvânt al Direcției de Poliție de Stat din Austria Inferioară.
Din informațiile pe care le deținem până la această oră, elevul era într-o excursie organizată de cadrele didactice de la buna lor putere.
Mai mult, am aflat ca în astfel de mini-excursii în Austria, mai sunt și alți elevi de la alte unități școlare din Dâmbovița.
Ministerul de Externe a confirmat cele întâmplate. Băiatul se pare că ar fi făcut parte dintr-un grup de 30 de elevi români care erau în excursie cu doi însoţitori adulţi.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Viena a fost notificată cu privire la incidentul petrecut în localitatea Wiener Neustadt, în dimineața zilei de 1 decembrie 2023, soldat cu decesul unui cetățean român minor. Acesta se afla pe teritoriul austriac împreună cu un grup de elevi și însoțitori din România.
În acest context, reprezentanții Ambasadei României la Viena au întreprins demersuri, în regim de urgență, pe lângă autoritățile austriece pentru a obține informații oficiale suplimentare cu privire la circumstanțele producerii incidentului.
Foto: cotidianul austriac Kurier.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News