Universitatea „Valahia” din Târgoviște reprezintă cu mândrie România la Congresul Global de Dezvoltare Durabilă 2025, organizat la Istanbul în perioada 16–19 iunie. Sub egida Times Higher Education și a Consiliului Turc al Învățământului Superior, evenimentul reunește lideri universitari, decidenți politici și specialiști din peste 50 de țări, pentru a discuta soluții concrete în fața provocărilor globale privind dezvoltarea sustenabilă.

Unul dintre momentele-cheie ale congresului l-a constituit participarea rectorului Universității „Valahia”, Assoc. prof. Dr. ing. Ioan Corneliu Sălișteanu, ca speaker în cadrul panelului „Universitățile ca motoare ale comunităților sustenabile”. Alături de experți internaționali, rectorul a împărtășit viziunea universității privind responsabilitatea socială, dezvoltarea campusurilor verzi și colaborarea cu autoritățile și societatea civilă.
Printre temele abordate:
- Cum pot universitățile să devină modele de implicare socială;
- Colaborarea dintre instituțiile academice și comunitățile locale pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (SDG);
- Transformarea campusurilor în spații sustenabile și educaționale.
Din delegația „Valahia” au mai făcut parte:
- Prof. Dr. Florin Radu, prorector pentru dezvoltare instituțională și relații internaționale;
- Assoc. prof. Dr. ing. Iulian Nicolae Udroiu, director administrativ general.
Aceștia au participat la sesiuni de networking, schimburi de bune practici și dialoguri strategice privind guvernanța universitară orientată spre viitor.
Prezența Universității „Valahia” la un eveniment de o asemenea amploare confirmă angajamentul instituției pentru educație sustenabilă, excelență academică și colaborare internațională. De asemenea, reflectă rolul activ pe care îl joacă în cadrul alianței europene KreativEU, inițiativă ce promovează inovarea și durabilitatea în învățământul superior.