VAL de viroze, gripă, infecții respiratorii și pneumonii:NU TRIMITEȚI COPIII BOLNAVI LA ȘCOALĂ
Numărul de cazuri este în creștere evidentă iar medicii se așteaptă ca în perioada următoare să fie tot mai multe cazuri.
RECOMANDĂRI Ministerul Sănătății:
Pentru părinți: Evitați trimiterea copiilor în colectivități dacă prezintă simptome de viroză (tuse, dureri în gât, mialgii, febră) pentru a preveni răspândirea virusului.
Reamintim: Virozele respiratorii NU se tratează cu antibiotice. Optați pentru tratament simptomatic și asigurați-vă că pacienții sunt bine hidratați.
Împreună putem asigura sănătatea comunității!
Cum ne protejăm de gripă și viroze și cum îi protejăm pe ceilalți
Aici este vorba de prudență care vine, până la urmă, dintr-o educație medicală și din bunul simț pe care fiecare trebuie să îl aibă: sunt 3 sfaturi importante
În primul rând, când am o simptomatologie respiratorie acută, este logic să mă izolez, pentru că le voi transmite,bolnavii cronici -cei cu astm riscă să facă forme mai severe decât am eu, cel care are deja infecția.
Al doilea aspect important: cred că pentru cei care au un risc mare de a dezvolta complicații – ar fi o măsură binevenită să poarte mască în momentul în care ajung în spațiile închise, neaerisite, cum sunt mijloacele de transport în comun sau într-o instituție. Sigur că la masă nu pot face acest lucru, dar în rest, în spații închise și aglomerate, este o măsură bună, care îi protejează.
Al treilea lucru: nu trebuie să uităm că cea mai bună prevenție vine tot prin vaccinare. Iar tot ceea ce discutăm acum este un efect al faptului că nu ne-am vaccinat nici pentru rujeolă, nici pentru gripă, așa cum s-a întâmplat și în timpul pandemiei de SARS-CoV2.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News