În perioada 1–7 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au intervenit la numeroase cazuri de violență domestică, dovedind că protejarea victimelor și combaterea agresiunilor în familie rămâne o prioritate pentru instituție.
În cele șapte zile analizate, polițiștii au fost solicitați să intervină la 112 evenimente privind fapte de violență domestică, dintre care 102 apeluri au fost primite prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
👉 34 dintre sesizări au întrunit elementele constitutive ale unor infracțiuni, precum violența în familie și încălcarea ordinului de protecție, fiind întocmite dosare penale.
Pentru celelalte situații, oamenii legii au aplicat 62 de sancțiuni contravenționale, dintre care 43 conform Legii nr. 61/1991, care sancționează faptele de tulburare a ordinii și liniștii publice.
Totodată, polițiștii au completat 110 formulare de evaluare a riscului, iar în 4 cazuri rezultatele au arătat existența unui risc iminent asupra vieții, integrității fizice ori libertății victimelor. În aceste situații au fost emise 2 ordine de protecție provizorii, valabile 120 de ore, iar în alte două cazuri victimele au refuzat emiterea acestora.
📡 Pentru ordinele de protecție provizorii emise, cu acordul victimelor, s-a dispus monitorizarea electronică a agresorilor, prin montarea de dispozitive de supraveghere.
De asemenea, în aceeași perioadă, polițiștii dâmbovițeni au pus în aplicare 3 ordine de protecție emise de instanțele de judecată.
Nu în ultimul rând, două persoane au fost reținute pentru 24 de ore, iar ulterior, una dintre ele a fost arestată preventiv, iar cealaltă plasată sub control judiciar pentru 60 de zile.
Prin acțiunile desfășurate, polițiștii IPJ Dâmbovița transmit un mesaj ferm: violența domestică nu este tolerată, iar protejarea victimelor rămâne o prioritate permanentă.

