La Voinești, edilul Gabriel Dănuț Sandu a semnat contractul de finanțare de 5 milioane euro pentru rețea de gaze în Oncești, Manga, Mânjina, Suduleni, Izvoarele și Lunca, este cel mai mare proiect implementat vreodată în comuna Voinești. Valoarea acestuia depășește 5 milioane de euro. Vor fi peste 36 km conducte de gaze.
„Luni, 31 iulie 2023, orele 13:00, la Ministerul Dezvoltării, în prezența domnului ministru, am fost notificat pentru semnarea contractului de finanțare.
Nu a fost ușor! Muncim la realizarea acestui proiect de peste cinci ani. Apar roadele muncii noastre.
Deja de săptămâna viitoare vom demara procedura de achiziție lucrări. Conform caietului de sarcini perioada de implementare a lucrărilor va fi de 36 de luni. Așa că „LA TREABĂ”!
Nu avem timp nici de concedii în acest an!DOAMNE AJUTĂ!
SUNTEM AICI PENTRU DUMNEAVOASTRĂ!”, a transmis primarul comunei Voinești Gabriel Dănuț Sandu.
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News