Pe 24 mai 2025, Ghimpați devine centrul bucuriei și al tradiției autentice românești, odată cu „Ziua Ghimpățenilor de Pretutindeni”, un eveniment dedicat întregii comunități și tuturor celor care poartă în suflet acest colț de istorie.
Startul festiv se dă la ora 11:11, la Monumentul Eroilor, unde vor avea loc momente solemne de recunoștință: discursuri, rugăciune și depuneri de coroane.
De la ora 12:12, petrecerea se mută pe Stadionul Ghimpați, unde participanții se vor bucura de:
- Premii speciale și o tombolă cu surprize
- Spectacole susținute de preșcolarii și elevii din Răcari
- Invitată specială: Daria Rus



Începând cu ora 15:15, scena va vibra sub vocile unor artiști îndrăgiți din folclorul românesc: Irina Loghin, Ianos Prahoveanu, Mariana Stan, Răducu Spătaru și Aurel Moga.
Activitățile sportive vor anima atmosfera începând cu ora 18:18:
- Skandenberg (categorii pentru amatori, -85 kg, +85 kg, open fete)
- Demonstrații de judo
- Meci de fotbal OLD BOYS: Ghimpați – Cătunu
- Cu participarea specială a legendarului Rică Răducanu
Seara se încheie la ora 20:20, cu premierea câștigătorilor și extragerea marelui premiu al tombolei.
Ghimpați vă așteaptă cu drag să sărbătoriți împreună o zi plină de emoție, muzică, voie bună și tradiție!