În data de 5 decembrie a fiecărui an este celebrată Ziua internațională a voluntarilor. În România, voluntariatul a devenit cunoscut începând cu anul 1990, când mai multe organizații internaționale de voluntariat au venit în țară, iar altele au înființat filiale.
Voluntariatul însuflețește cele mai nobile aspirații ale omenirii: pacea, libertatea, oportunitatea, siguranța și justiția pentru toate persoanele.
Foarte multe persoane își dedică timpul și experiența pentru a-i sprijini pe oameni, contribuind prin aceasta la dezvoltarea comunităților în care trăiesc.
Astăzi, am ales să vorbim despre voluntarii Crucii Roşii Dâmboviţa, oameni plini de curaj şi care participă zilnic la activităţi dedicate semenilor aflaţi în suferinţă . Crucea Roşie Dâmboviţa are 480 de voluntari, însă activi sunt 115 voluntari care îşi dedică timpul liber pentru a îmbunătăţii viaţa oamenilor vulnerabili, în cadrul Mişcării Internaţionale a Crucii Roşii şi Semilunii Roşii. Solidaritatea şi umanitatea îi caracterizează pe voluntarii Crucii Roşii Dâmboviţa şi totodată inspirându-i să fie un model pentru semenii lor.
Potrivit domnului Gheorghe Popescu, la subfilialele de Cruce Rosie Dâmboviţa, voluntarii sunt primarii şi viceprimarii care răspund imediat apelului de solidaritate şi sprijin pentru semeni.
Printre voluntarii Crucii Roşii Dâmboviţa se numără şi: ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, Înaltpreasfinția Sa Nifon, Ahriepiscop și Mitropolit al Târgoviștei, vicarul eparhial Ionuţ Ghibanu, prefectul județului Dâmbovița, Antonel Jîjîie, subprefectul Florina Mureșan, parlamentarii Claudia Gilia, Carmen Holban, Corneliu Ștefan, secretarul județului, Ivan Vasile Ivanoff, primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu, consilierul judeţean Alexandru Oprea, vicepreşedinţii CJ Luciana Cristea şi Alin Manole, Costel Preda – directorul Direcţiei Silvice Dâmboviţa, cms.şef Danil Zepişi, inspectorul şef al IPJ Dâmboviţa, col. Viorel Matei- inspectorul
De precizat că filiala de Cruce Roşie din Dâmboviţa condusă de directorul Raul Pavelescu, avându-l alături pe fostul director Gheorghe Popescu , este una dintre cele mai active la nivel naţional. Împreună scriem istoria Crucii Roșii Române și a unei lumi mai bune!