Ziua Protecţiei Civile sau Ziua Apărării Civile este sărbătorită în fiecare an la 28 februarie, dată la care, în 1933, a luat fiinţă protecţia civilă în România, prin Decretul Regal nr. 468. Acesta aproba „Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene”, având ca scop „limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului, fie asigurându-le protecţia directă, fie micşorând eficacitatea atacurilor”, potrivit site-ului www.isudb.ro.
Din 15 decembrie 2004, PROTECŢIA CIVILĂ este parte componentă în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi structurile subordonate acestuia.Conceptul de „Protecţie Civilă” este definit ca „îndeplinirea tuturor sarcinilor umanitare, destinate să protejeze populaţia civilă împotriva pericolelor, ostilităţilor sau a catastrofelor şi să o ajute să depăşească efectele lor imediate, asigurând condiţiile necesare supravieţuirii acesteia” (conform Convenţiilor de la Geneva).
În România, “PROTECŢIA CIVILĂ” este o componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă “un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracer umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate”.
Astăzi, conceptul protecției civile, acela de protejare a populației împotriva ostilităților și asigurarea supraviețiurii acestora, capătă sens. De câteva zile asistăm la drama populației din Ucraina, greu încercată de conflicul armat izbucnit pe teritoriul țării.
Structurile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență sunt mobilizate, pompierii salvatori fiind prima linie de ajutorare a victimelor acestui conflict prin acțiuni de sprijin a cetățenilor ucraineni care sosesc pe teritoriul României, conform atribuțiilor specifice zonei de competență și responsabilitate.
Aniversarea celor 89 de ani de la atestarea documentară a Protecţiei Civile în România ne oferă prilejul rememorării faptelor de eroism ale cadrelor din structurile de Protecţie Civilă care, de-a lungul anilor, prin misiunile desfăşurate pentru salvarea cetăţenilor ameninţaţi de conflicte militare, calamităţi naturale şi alte catastrofe au făcut ca numărul victimelor umane şi a pagubelor materiale să fie cât mai mic posibil.
Transmitem întregului personal care acţionează sub deviza ”cu viaţa mea apăr viaţa” multă sănătate, putere de muncă şi succes în îndeplinirea nobilelor misiuni încredinţate.
Denumit iniţial „apărare pasivă”, conceptul de protecţie civilă a trecut ulterior la denumirea de „apărare locală antiaeriană” (1952), apoi la ”apărare civilă” (1978), din anul 1994 fiind consacrat ca „protecţie civilă”, prin Legea apărării naţionale nr. 45 din 1 iulie 1994. Protecţia civilă este definită pe site-ul www.isudb.ro drept ”o componentă a sistemului securităţii naţionale, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, al protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate”.
Prin Decretul Regal nr. 468 din 28 februarie 1933, care a intrat în vigoare la 23 martie 1933, s-a stabilit că ”Apărarea Pasivă este pregătită şi pusă în aplicare pe întregul teritoriul de Ministerul de Interne, prin Comisia Superioară de Apărare Pasivă”, potrivit volumului ”Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010). Erau astfel stabilite atribuţii ministerelor, localităţilor, întreprinderilor şi instituţiilor şi se înfiinţau comisii de apărare pasivă la nivelul judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor rurale, dar şi la nivelul întreprinderilor şi instituţiilor. De asemenea, acest regulament cuprindea Planul Apărării Pasive, un document unic de înfiinţare a formaţiunilor de intervenţie, instituind-se astfel şi măsuri preventive şi de salvare. Pe de altă parte, regulamentul prevedea şi o serie de măsuri ce intrau în competenţa pompierilor militari, referitoare la organizarea şi participarea la exerciţiile publice de alarmare şi de pregătire a populaţiei civile.
