Pe parcursul zilei de ieri, 30 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au continuat acțiunile de verificare a…
An: 2023
În cursul nopții de 30 spre 31 decembrie a.c, în intervalul orar 17:00-01:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție…
Într-un mesaj încărcat de recunoștință și determinare, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, face un bilanț al anului 2023 și…
Primarul Municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, a transmis un mesaj emoționant pe pagina sa de Facebook, reflectând asupra anului încheiat…
Anul 2024 va aduce finalizarea mai multor investiții în comuna Mănești, administrația de la Mănești, condusă de edilul Constantin Alexandru,…
Vremea bună a permis să se lucreze de zor la rețeaua de gaze în satul Bujoreanca, comuna Cornești, o investiție…
În curând, va fi dată în folosință noua Școală Gimnazială Malu cu Flori realizată cu finanțare prin POR, anunțul a…
În perioada imediat următoare, la Doicești, încep lucrările la o investiție majoră prin PNRR, amplasamentul fostei primării se va transforma…
Primăria Văcărești și Crucea Roșie Dâmbovița au adus un strop de bucurie în inimile oamenilor prin proiectul “Case cu caldură”.…