Într-un mesaj încărcat de recunoștință și determinare, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, face un bilanț al anului 2023 și împărtășește realizările majore care au contribuit la transformarea județului. Mesajul transmis pe pagina sa de Facebook reflectă angajamentul continuu pentru dezvoltarea comunității și proiectele planificate pentru anul viitor.
„𝟐𝟎𝟐𝟑! Un an în care rezultatele muncii noastre, ale tuturor dâmbovițenilor, se văd aproape în fiecare localitate a județului! În urmă cu trei ani, le-am promis locuitorilor acestui județ că le voi fi alături, că voi face tot ceea ce ține de mine pentru a le schimba și îmbunătăți viața sprjinind comuna, orașul și municipiul în care trăiesc.
Și am reușit acest lucru! Culegem acum roadele a ceea ce am semănat în ultimii ani!
Sănătatea oamenilor a fost principala mea grijă, iar în 2023 s-au făcut cele mai mari investiții în sistemul sanitar din județul Dâmbovița.
Infrastructura de drumuri, apă și apă uzată au fost în atenția mea pentru că avem nevoie de drumuri moderne, dar și de condiții de trai mult mai bune în satele și comunele noastre.
Am reușit să deblocăm modernizarea a trei drumuri naționale care vor transforma viața economică a județului Dâmbovița.
Educația a fost o altă prioritate a mea! Zeci de școli vor avea dotări și echipamente de ultimă generație, așa cum merită fiecare copil din acest județ, iar mii de elevi navetiști vor ajunge în siguranță la orele de curs cu microbuze noi.
Și este doar o mică parte a ceea ce am făcut în anul pe care îl încheiem, lucruri binefăcute de care suntem mândri!
𝟐𝟎𝟐𝟒 𝐯𝐚 𝐟𝐢 𝐜𝐞𝐥 𝐩𝐮𝐭̦𝐢𝐧 𝐥𝐚 𝐟𝐞𝐥 𝐝𝐞 𝐛𝐮𝐧 𝐜𝐚 𝟐𝟎𝟐𝟑!
Nu este o simplă #promisiune! Este o #certitudine și nu voi lăsa pe absolut #nimeni, prin jocuri mărunte în goana către nicăieri, să pună piedici unor proiecte care, odată implementate, vor face din județul Dâmbovița centrul acestei regiuni.
Dâmbovița, un județ cu oameni #harnici și cu un potențial #economic#uriaș, a fost ținut prea mult timp într-un con de umbră! Am reușit însă să demonstrăm tuturor că aici lucrurile s-au schimbat radical în ultimii trei ani și că acest județ a intrat pe drumul cel bun!
Mulțumesc fiecărui dâmbovițean în parte pentru sprijinul acordat!
Tocmai de aceea, vă asigur că, și în 2024, dar și în anii care îi vor urma, vom #continua să #muncim#împreună pentru dezvoltarea județului nostru! Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom face tot ceea ce este mai bun pentru Dâmbovița.
Noul An să vă aducă sănătate, bucurii și liniște în case!
La Mulți Ani, Dâmbovița!
La Mulți Ani, dâmbovițeni!”
Urmărește Dâmbovița PRESS și pe Google News