Astăzi celebrăm Ziua Imnului Național al României, „Deșteaptă-te, române!”, unul dintre cele mai puternice simboluri ale identității și unității naționale.
Versurile aparțin poetului transilvănean Andrei Mureșanu și au fost publicate în 1848, sub titlul „Un răsunet”, în revista „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, în contextul Revoluției de la 1848. În istoriografia literară s-a afirmat că poezia ar fi fost concepută ca reacție la textul „Către români” al lui Vasile Alecsandri.
Melodia, derivată din cântecul „Din sânul maicii mele”, este atribuită în majoritatea studiilor muzicologice lui Anton Pann, deși au existat și alte ipoteze privind paternitatea acesteia, inclusiv referitoare la rolul lui Gheorghe Ucenescu.
De asemenea, cântecul a fost imn național al Republicii Democratice Moldovenești (1917–1918) și al Republicii Moldova (1991–1994).
Imnul este alcătuit din unsprezece strofe; potrivit practicii oficiale, la ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 și 11.
În fiecare an, pe 29 iulie, în întreaga țară sunt organizate ceremonii militare și religioase, alături de momente solemne dedicate acestui simbol al libertății, demnității și speranței.
La mulți ani, România! La mulți ani tuturor celor care poartă în suflet respectul pentru valorile și simbolurile naționale!


