Astăzi,4 iulie, Crucea Roșie Română împlinește 144 de ani de activitate umanitară. La 4 iulie 1876, a luat fiinţă Societatea Crucea Roşie din România, care şi-a început activitatea în actualul sediu al Spitalului Colţea din Bucureşti.
Printre semnatarii actului de înfiinţare a Crucii Roşii Române se regăsesc importante personalităţi ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr. G. Cantacuzino şi dr. Carol Davila.
După 1990, Crucea Roşie Română a început un proces de reorganizare a activităţii pe baza celor şapte Principii Fundamentale ale Mişcării Internaţionale: Umanitate, Imparţialitate, Neutralitate, Independenţă, Voluntariat, Unitate, Universalitate, notează site-ul amintit.
Din momentul în care și-a pus bazele, Crucea Roșie Română a dorit ajutarea și asistarea persoanelor aflate în pericol sau dificultate în cazul situațiilor de criză sau în momentele în care s-au manifestat calamități naturale. Crucea Roșie militează pentru protejarea și ajutorarea oricărei ființe umane, fără criterii de discriminare cum ar fi religia, sexul, naționalitatea. Suferința umană trebuie curmată prin acte benevole de bunătate și ajutor reciproc, societatea dezvoltându-se astfel mult mai eficient pe plan uman, fiind restabilit sentimentul de încredere inter-umană.
Astăzi, la mai mult de patru luni de la declararea primului caz de SARS-CoV2 în România și de când întreaga omenire se confruntă cu cea mai provocatoare criză umanitară și de sănătate publică în istoria recentă, Crucea Roșie Română continuă să fie în prima linie a intervenție umanitare.
Crucea Roșie Română rămâne în continuarea în prima linie a umanității alături de oameni. Cu vigilență și creativitate, în siguranță și cu bunătate, mereu atentă la cei aflați în nevoie. Este important să rămânem la fel de uniți, implicați şi responsabili pentru că doar împreună vom diminua efectele negative ale acestei crize sanitare.