Astăzi, 4 mai, este marcată Ziua Internațională a Pompierilor, o zi dedicată celor care intervin acolo unde pericolul este cel mai mare și unde fiecare secundă poate face diferența între viață și moarte.

Pompierii sunt cei care duc speranța acolo unde, uneori, pare că nu mai există nicio soluție. Indiferent de țară, limbă sau uniformă, salvatorii din întreaga lume sunt uniți de aceeași misiune: salvarea de vieți.

Este una dintre cele mai dificile și riscante profesii, iar cei care o aleg demonstrează, zi de zi, curaj, devotament și spirit de sacrificiu.

De Ziua Internațională a Pompierilor, transmitem respect și recunoștință tuturor celor care își pun viața în slujba semenilor, uneori cu prețul suprem.

