Duminică, 24 noiembrie, va fi ales noul președinte al României pentru următorii cinci ani. În al doilea tur de scrutin se luptă Klaus Iohannis, șeful statului aflat în funcție, susținut de PNL şi Viorica Dăncilă, candidatul PSD.
Turul 2 de scrutin are loc în aceleaşi secţii de votare şi circumscripţii electorale, sub conducerea operaţiunilor electorale de către aceleaşi birouri electorale şi pe baza aceloraşi liste de alegători de la primul tur, anunță Autoritatea Electorale Permanente (AEP).
În ţară, au fost organizate 18.748 de secţii de votare, iar lista acestora poate fi consultată pe site-ul www.roaep.ro la secţiunea Management Electoral/Geografie electorală/Registrul secţiilor de votare.
Potrivit Autorităţii Electorale Permanente (AEP) 715.064 de persoane cu drept de vot locuiesc în străinătate şi pot vota la una dintre cele 835 de secţii de votare. În diaspora, votul se derulează pe durata a trei zile, 22,23 şi 24 noiembrie. La primul tur au votat în străinătate 675.348 persoane, dintre care 25.189 prin corespondenţă.
În primul tur al alegerilor prezidenţiale 2019, din 10 noiembrie, Klaus Iohannis a obţinut 37,82% din voturi, iar Viorica Dăncilă – 22,26%, conform rezultatelor finale prezentate de Biroul Electoral Central (BEC).