Pompierii dâmbovițeni au intervenit vineri după-amiază pentru stingerea unui incendiu izbucnit în orașul Găești.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau cu degajări mari de fum, fiind cuprinse de incendiu cherestea și baloți de deșeuri din carton depozitați în aer liber.
Din cauza fumului dens și pentru protejarea populației din zonă, autoritățile au transmis un mesaj RO-ALERT, prin care oamenii au fost informați despre producerea incendiului.

Focul s-a extins pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați. Incendiul a fost localizat, iar pompierii au continuat intervenția pentru lichidarea completă a focarelor.
În urma evenimentului, trei persoane au fost asistate medical la fața locului. Una dintre acestea prezenta arsuri la nivelul membrelor inferioare și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Celelalte două persoane au refuzat transportul la spital.

Pentru gestionarea situației, pompierii au mobilizat cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
Intervenția pompierilor a avut ca principal obiectiv limitarea propagării incendiului și protejarea persoanelor și a bunurilor din zonă.


